Prima dată când am auzit acest cuvânt a fost acum vreo 2 ani.
Toată lumea era cu acest cuvânt în gură – bloggeri în sus, bloggeri în jos. Habar n-aveam ce dracu înseamnă asta.
Apoi,  dintr-o mică neatenţie am făcut spam pe un forum. Grav, ştiu! Unul dintre aceşti bloggeri ( nu-i reţin numele) a început să scrie despre asta. Mare tam-tam pe twitter. Bineînţeles că nu mi-a păsat foarte mult, pentru că nu aveam habar ce, cine şi de ce face, însă, atunci mi-am spus: Mda, bloggerii ăştia sunt niste negrişori, care stau la pândă. Sunt oameni răi, şi eu n-am de ce să-i cunosc, pentru că mie nu-mi plac oamenii răi

Toate bune şi frumoase, până aici.
Anul trecut, în luna martie ( dacă  nu mă înşel) am fost la #smsiasi. Acolo, bineînţeles, au venit aceşti bloggeri.

Hmmm, erau oameni, deci existau. Zâmbeau, deci nu sunt răi.

Am stat o zi întreagă acolo ( foarte frumos, de altfel), şi-am reţinut câteva nume de bloggeri. Ca orice om curios ce sunt,  am dat un search pe google să văd şi eu ce fac aceşti oameni, atât de lăudaţi.

Da, mi-am spus, chiar merită lăudaţi. De atunci, am interacţionat cu foarte mulţi bloggeri. Ce părere am acum?

Pai, să vă spun:

Mi se par nişte oameni curajoşi, pentru că nu oricine poate să scrie ceva, şi apoi să-şi asume ce scrie ( în presă este altceva). Oameni care îşi cunosc, atât defectele, cât şi calităţile – dar şi le asumă. Nişte oameni care cred că viaţa nu înseamnă numai, pat – birou, pat – birou.

Să nu credeţi că sunt oameni fără defecte. Dar ce rost are să le spun aici?

to be continued…